The wishlist name can't be left blank

Regulament - Amenajarea casei tale

 

Art. 1.  ORGANIZATORUL CAMPANIEI

Organizatorul campaniei “Amenajarea Completa a casei tale”* este Phylosophy Design SRL, desemnat in acest document si in intregul Site sub denumirea comerciala Rovere, avand sediul social in Soseaua Bucuresti - Ploiesti nr. 89A, corp C1, Bucuresti, Sector 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J40/17593/19.10.2005, cod unic de inregistrare fiscala RO18054186.

 

Art. 2. Denumire. Durata. Locul desfășurării

Campania* poartă denumirea „Amenajarea Completa a casei tale”, iar produsele selecționate sunt oferite Participanților doar în limita stocului disponibil. Campania* se desfășoară în perioada 01.06.2025 – 30.06.2025, ora 23:59, Campania* fiind condiționată de stocul disponibil al produselor participante din fiecare magazin al Organizatorului cât și în comerțul online. Campania* se desfășoară în magazinele selecționate ale Organizatorului așa cum sunt detaliate mai jos și online, în sistemul Comandă cu ridicare (acest sistem presupune comandarea produselor online, plata acestora online – cu un card bancar sau prin OP; sau în magazin – numerar, cu cardul sau prin O.P. și ridicarea acestora din depozitul selectat, conform condițiilor disponibile la adresa www.rovere.ro ) și în sistemul Livrare / Livrare și Montaj (acest sistem presupune comandarea produselor online, plata acestora online – cu un card bancar sau prin O.P.; sau în magazin – numerar, cu cardul sau prin O.P. și livrarea comenzii). Stocul afișat pe website pentru fiecare produs este pur orientativ și nu creeaza niciun fel de obligații în sarcina Organizatorului. Există situații în care de la momentul adăugării produsului în coș și până la procesarea comenzii de către colegii din magazin conform procedurii interne (verificare stoc, rezervare produse, confirmare comandă și pregătire colet, dacă e cazul), această disponibilitate să prezinte modificari în magazinul selectat (de ex. lipsă efectivă de stoc, produse deteriorate, achiziție simultană de către un client prezent în magazin, etc.). Din acest motiv, informația afisată are caracter orientativ și reprezintă o certitudine doar în momentul confirmării stocului din partea magazinului.  După data încheierii Campaniei, Organizatorul nu mai are nicio responsabilitate și nu își mai asumă nicio obligație în legătură cu orice circumstanța care ar putea eventual conduce la concluzia actualității sau continuării Campaniei.

Locațiile de desfășurare a Campaniei sunt următoarele:

Online: www.rovere.ro

Locații fizice:

  1. București: Șoseaua București – Ploiești nr. 89A, corp C1, București, Sector 1;
  2. Baia Mare: Bulevardul Independenței nr. 23D, Baia Mare, județul Maramureș;
  3. Brașov: Strada Zaharia Stancu nr. 1 (Coresi Shopping Resort), Brașov, județul Brașov;
  4. Cluj – Napoca: Strada Fabricii nr. 7, Cluj-Napoca, județul Cluj;
  5. Constanța: Aleea Hortensiei nr. 2A (zona Tomis Nord – Scapino), Constanța, județul Constanța;
  6. Craiova: Calea București nr. 152 A (zona Hanul Doctorului), Craiova, județul Dolj;
  7. Iași: Șoseaua Păcurari nr. 121 (Era Shopping Park), Iași, judetul Iași;
  8. Pitești: Bulevardul Frații Golești nr. 114, Pitești, județul Argeș;
  9. Suceava: Calea Unirii nr. 20F;
  10. Timișoara: Strada Vlad Bănățeanu nr. 1A, Campeador Residence (lângă Vox Technology Park), Timișoara, județul Timiș;
  11. Timișoara: Showroom Veneta CucineBulevardul Liviu Rebreanu nr. 175, corp B, Timișoara, județul Timiș;
  12. Târgu Mureș: Strada Toamnei nr. 2A (Bulevardul Gheorghe Doja), Târgu Mureș, județul Mureș;
  13. Sibiu: Șoseaua Sibiului, nr. 5 (Shopping City Sibiu), Sibiu, județul Sibiu.

Regulamentul campaniei este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant la punctele de vânzare – în format digital, pe perioada sus menționată și pe website în secțiunea Regulamente, disponibilă la adresa https://rovere.ro/regulamente-campanii .

  Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament sau lista de produse selecționate sau a înceta în orice moment Campania*, prin întocmirea unui act adițional, urmând ca astfel de modificări să fie aduse la cunoștința potențialilor clienți. Pentru claritate, ajungerea unui produs la stoc „0” nu conduce la obligativitatea de a încheia un act aditional în acest sens. Stocurile sunt un element dinamic și variabil care în mod inevitabil va suferi ajustări cu ocazia derulării Campaniei.

 

Art. 3. Drept de participare

La această campanie pot participa persoane fizice având capacitate deplină de exercițiu sau persoane juridice, clienţi ai comenzilor click&collect și/sau click&delivery plasate pe www.rovere.ro sau în magazinele fizice, care achiziționează produsele participante și care îndeplinesc condițiile prezentului regulament.

 

Art. 4. Mecanism

Reducerile sunt valabile pentru produsele special semnalizate pe rovere.ro. Reducerile in online sunt afisate – nu se aplica alt discout in cos. In magazinele fizice sunt afisate preturile vechi, iar reducerea de 10% se adauga la casa. De asemenea:

·         În cazul vânzărilor online, reducerea va fi evidențiată în pagina aferentă fiecărui produs participant la campanie.

·         În cazul produselor comandate pe durata campaniei, dar livrate/ridicate din depozit după încheierea acesteia, clientul va fi facturat cu prețul redus valabil la data plasării comenzii.

·       Produsele participante în campanie vor fi comercializate în limita stocului disponibil în comerțul online și în magazinele fizice. Stocul afișat pe website la momentul plasării comenzii are caracter orientativ și nu reprezintă o obligație pentru Organizator în ceea ce privește stocurile.

·       Prezenta Campanie nu se cumulează cu alte promoții sau campanii sau reduceri de preț, cum ar fi voucherele de abonare la newsletter sau discounturile B2B, dacă nu se stipulează altfel.

·       Nu se va returna contravaloarea produselor în bani, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.

·       Produsele ce fac parte din prezenta campanie și care au fost vândute împreună sub forma unui pachet promoțional nu pot fi returnate separat în vederea obținerii prețului întreg pentru unul din produsele din pachet.

 

Art. 5. Returul produselor.

Clienții persoane fizice au la dispoziție serviciul de retur a produselor achiziționate online, în termen de 14 zile de la livrarea acestora în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Condițiile și modalitățile de returnare se pot consulta la  https://rovere.ro/returul-produselor.

 

Art. 6. Soluționarea litigiilor

Eventualele litigii apărute între Organizator și participanții la prezenta campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente. Prezentul regulament se completează cu prevederile legale relevante în materie.

 

Art. 7. Întreruperea campaniei promoționale

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a întrerupe Campania* promoţională oricând pe parcursul desfăşurării acesteia, cu informarea prealabilă a consumatorilor prin mijloace de comunicare corespunzătoare (afişare pe site, semnalizare în magazine, etc.).

 

Art. 8. Prevederi diverse

Simpla participare la această Campanie echivalează cu/implică cunoaşterea şi acceptarea integrală şi necondiţionată de către orice Participant a prevederilor şi aplicării prezentului Regulament în ceea ce priveşte Campania*. În caz de tentativă sau fraudă a sistemului, abuz sau orice acte îndreptate împotriva și la adresa Organizatorului sau a partenerilor acestuia, acesta își rezervă dreptul de a lua toate măsurile necesare pentru remedierea situației și tragerea la răspundere în condițiile legii a celor vinovați, inclusiv dar fără a se limita la descalificarea Participanților la Campanie.  Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru imposibilitatea participării la această Campanie din cauza unor erori de software sau datorită unor cauze care nu depind direct de Organizator, cum ar fi defecțiuni tehnice ale furnizorului de servicii de internet, etc.  Organizatorul va lua toate măsurile necesare pentru desfășurarea Campaniei în condițiile normale conform celor prezentate, însă nu își asumă răspunderea pentru eventualele nemulțumiri, contestații ale participanțiilor, care nu vizează încălcări ale cadrului legislativ în vigoare.

  • Rovere© 2026 Rovere. Toate drepturile rezervate.

Fii primul care beneficiaza de ofertele Rovere prin inscrierea la notificari!

Mai tarziu

Thank you! Please check your email inbox to confirm.

Oops! Notifications are disabled.